Sfânt! Sfânt! Sfânt! Sfânt! Sfânt!
Sfânt! Sfânt! Sfânt! Sfânt! Sfânt!
Sfânt! Sfânt! Sfânt! Sfânt! Sfânt!
Nimic nu e sfânt!
Pe pământul ăsta, schela zdrăngănitoare
Luminată fals, nu mai e nimic sfânt.
Nici apa curgătoare în care-și afundă soldații capul nu e sfântă!
Nici ghicitorile copiilor, nici vaca, nici iubirea în care ți-ai sperat
pierderea pe veci, nici iertarea celor alungați, nici cântecul celor naivi,
nimic nu este sfânt.
Cu toții purtăm nemulțumirea la încheietură, pofta la gât și mila pe tălpi.
Suntem o prelungire a florilor de câmp uscate.
Ne-am uscat.
Sfânt! Ne-ascundem nasul în moțul unui nou-născut și ochii
ne strălucesc.
Euforie! Călcăm strâmb și ne strâmbăm cu capul în jos.
Sfântă e nebunia, băi Allene!
Pingback: Ca o molie « Jocul de-a v-ati cuvintelea